Tu Creezi Totul!
Încetează să te mai repari și începe să alegi conștient ceea ce creezi în viața ta!

Știai că deși au cele mai bune intenții și de cele mai multe ori chiar sunt de folos, majoritatea tipurilor de terapie, repară iar și iar ceea ce este „greșit” la oameni?
Știu, nu sună prea încurajator și nici mie nu-mi place ideea că tot timpul ceva este greșit la mine sau la oamenii din jurul meu.
Nu cred că așa ne facem vreodată cu adevărat fericiți, tu, ce crezi?

Cum știi dacă ești în modulul de supraviețuire, în loc să fii în cel de creator?
-
Stările tale emoționale sunt încadrate des între frica de a pierde și bucurie că nu ai pierdut ceva.
-
Tot timpul rezolvi câte ceva, dacă ai rezolvat una, apare tot timpul altceva, când voiai și tu să te odihnești un pic.
-
Nu reușești să te bucuri prea mult de reușite, fie că durează enorm până ajungi la ele, fie că devin neimportante la final.
-
Ești tot timpul sau aproape tot timpul obosit/ă, iar când reușești să te odihnești, ai gânduri și emoții neplăcute despre ce urmează să faci (iar).
-
Corpul tău îți comunică faptul că ești tot timpul în stare de stres, chiar dacă îl auzi mai târziu. Ești tensionat, dormi mult sau din contra, nu poți dormi sau chiar au apărut simptome somatice din cauza stresului.
A fi creator al propriei vieți nu este un lux și nici nu este disponibil după nu mai știu ce merite pe care nu oricine le are. Din contra, când ne punem condiții pentru a deveni creatori și nu alegem să facem asta în momentul imediat următor, nimerim în capcana modului de supraviețuire.
Pentru a crea nu există condiții. Sunt sigură că știți oameni care au totul ce credeți că vă doriți și totuși sunt foarte stresați să nu piardă ceva. La fel, sunt oameni modești dar echilibrați în interior care trăiesc clipa fără frica de a pierde ceva.
Nimic nu este mai greșit decât a crede că prin stres putem ajunge la o situație în care stresul să nu fie necesar.


Fericirea nu este o stare statică pe care putem să o alegem o dată și pentru totdeauna. A fi fericit înseamnă să alegem de fiecare dată să revenim sau să rămânem în starea de creator.
Asta pentru că nici măcar creierul nu poate să rămână fixat într-o stare de bine permanentă. Dinamica specifică stărilor noastre este ceea ce ne poate ajuta și ne este în serviciu.
Tocmai asta este starea de creator al propriei vieți – alegerea conștientă, iar și iar a ceea ce vrem să fim și ce realitate să avem în interior și exterior.
A fi conștienți de ceea ce simțim, de ceea ce se întâmplă în interior, în momentul prezent este un mare dar pe care, aici pe pământ, în 3D, doar oamenii îl au.
Și animalele supraviețuiesc dar ele nu au acest DAR neprețuit – liberul arbitru. Asta pentru că doar ființele conștiente îl au.
Despre trainer
Vera Budan
După cum deja știi, sunt Vera Budan, psihoterapeut, trainer și autor.
Pe lângă facultatea și masterul în psihologie, am făcut mai multe formări, cea mai importantă fiind formarea în psihoterapie Gestalt.
Am făcut toate acestea pentru ca să pot învăța instrumente pe care le pot aplica începând de a doua zi, pentru a ajuta cât mai mulți oameni să se simtă mai bine și să poată să-și gestioneze stările singuri.
Paralel, am încercat să experimentez cum anume pot transmite cât mai clar și aplicabil, ceea ce aflam și experimentam eu.
Dacă acum ceva ani credeam că procesul durează o veșnicie, acum cred că nu e așa. Pot face schimbări mari mai ales cei care deja au încercat multe și vor face scurtături iar eu pot fi aici pentru a-i ghida.

Ce este TCT?
Tu Creezi Totul este un program care îți arată cum să ieși conștient și intenționat din supraviețuitor și să începi să creezi.
Cum funcționează?
Am descoperit că doar fiind noi înșine și evitând să imităm ceea ce avem de făcut pe această lume, putem reuși cu adevărat. Este ca și cum, în interiorul nostru ar exista două structuri, una care se poate numi suflet și altă structură este cea de supraviețuitor. Pentru că a fost nevoie să ne adaptăm când eram mici dar și pentru că toți cei din jur fac asta – rămânem în continuare, la nesfârșit să tot rezolvăm lucruri și să ne reparăm.
Tocmai această alergare după condiții necesare pentru a ne permite să începem să trăim, ne face atât de stresați.
Dar tot acest strez este de fapt inutil și culmea, ne consumă energia atât de valoroasă care ne-a fost dată pentru a ne îndeplini misiunea.
Ce facem în program este să trecem practic, de mai multe ori de la starea de supraviețuire la starea de creator prin emoții, gânduri, acțiuni, cuvintele folosite, unde este îndreptată atenția și ce creăm. Am descoperit că anume în această listă se găsesc principalele deosebiri care ne pot arăta clar dacă suntem în stare de supraviețuire sau în cea de creator.
După fiecare exercițiu pentru toate cele 6 aspecte vei avea o maximă claritate care sunt stările, gândurile, acțiunile tale în supraviețuitor și creator dar și cum poți rapid să treci de la o stare la alta și să creezi conștient.
Nu că nu ar fi necesară exersarea după, dar vei ști foarte bine ce să exersezi și vei putea avea rezultate palpabile rapid, ceea ce te va încuraja să repeți trecerea.
Care este durata?
Sunt 2 modalități diferite de a parcurge programul
Prima modalitate, cea rapidă, are loc timp de un weekend plin.
Conectare și imersiune maximă timp de un weekend plin în care va fi exersare maximă.
Care sunt principalele avantaje în această modalitate?
- Prețul care este mai redus din datorită concentrării ridicate a practicilor și exercițiilor.
- Este necesar să-ți faci timp doar un weekend, nu în fiecare săptămână o seară și deci, dacă vei fi prezent, vei prinde toate sesiunile de program.
- Poți aplica imediat tot ce ai învățat să faci și poți crea în viața ta o altă realitate foarte rapid.
Cea de-a doua modalitate, 11 întâlniri seara, timp de 3 luni.
Crearea de relații și împărtășire multă, în afară de program și exercițiile în sine.
Care sunt principalele avantaje în această modalitate?
- Ai mai mult timp pentru program, pentru că la fiecare întâlnire se împărtășesc lucruri la început, înainte de a trece la tema de bază.
- Creezi relații și conexiune cu participanții, cu care poți să continui să comunici și să te conectezi în timpul programului sau după asta.
- Are o componentă de terapie, tocmai pentru că există multă comunicare, ești ascultat/ă dar și auzi alte povești, mai mult decât în prima modalitate.
Ce este important să știi, înainte să te înscrii?
Nimeni nu va lucra pentru tine!
Chiar dacă acest program poate să reprezinte un instrument extraordinar pentru alegerile conștiente în viața care va urma, el nu poate face nimic în locul tău. Vei avea de lucru și în timpul programului dar și după, pentru a avea rezultate.
Totuși, invitația mea este și va fi să iei această schimbare ca pe o aventură, nu ca pe un chin, ca pe un experiment, dacă vrei.
Eu vin cu toată înțelepciunea acumulată și cu abilitățile de a o transforma în exerciții și de a o transmite maxim de clar, tu urmează să vii cu propria intenție și hotărâre, altfel nu va merge.

Dacă te-ai tot reparat, vindecat, ai tot mers pe la diverși specialiști și vrei să fii mai mult decât „insuficient/ă” dar nu știi de unde să începi, te înțeleg perfect (dacă există perfecțiune). Am fost și eu acolo, după 9 ani de practică în consiliere și psihoterapie, după 21 de ani de studiu, căutări, psihoterapie în rol de client, cursuri de vindecare de tot felul, m-am gândit că trebuie să fie o altă cale decât cea a rezolvării permanente a sinelui. Eu am găsit. Nu e unica și nici nu trebuie să fie, nu au cum rezona toți cu mine. Dar dacă simți că rezonezi anume tu, te aștept cu mare drag !
Înscrie-te apăsând pe butonul de mai jos iar eu te voi contacta pentru a-ți oferi detalii și a ne conecta dacă nu ne-am cunoscut până acum. Pentru că ne asumăm atmosfera de siguranță pentru fiecare membru din grup, ne dorim să-i cunoaștem pe cei care vor veni cu noi, tocmai pentru a ne asigura că toți se potrivesc acestui context.