De ce se repetă unele contexte iar și iar, chiar dacă încercăm să le evităm?
De ce ajung să mă simt la un serviciu nou, după 1-3 luni, la fel cum mă simțeam la cel vechi?
De ce într-o altă țară (oraș) unde am căutat siguranță financiară, pe care nu o găseam acolo de unde vin, am găsit într-adevăr mai mulți bani, dar siguranța nu o simt, s-au schimbat doar cifrele, dar nu apare mulțumirea?
De ce regăsesc aceleași conflicte, în relațiile noi în care intru?
De multe ori auzim răspunsul despre lecție – nu ne-am învățat lecția, așa ni se tot spune.
Mai sunt aici 2 lucruri pe care cred eu, este important să le luăm în calcul:
1. Luăm starea cu noi. Dacă mintea noastră este obișnuită cu o anumită stare, de încordare, frică, îngrijorare, furie, nemulțumire…, aceasta se va perpetua la nesfârșit, oricât am schimba contextul. Era o parabolă scurtă și foarte frumoasă la acest capitol, deși poate părea dură aici. „Un porumbel se plângea mereu că unde nu ar zbura, în parcuri, pe acoperișuri, sus de tot sau pe cărărușe, peste tot simțea miros de găinaț. Până când, într-o bună zi, un alt porumbel i-a atras atenția asupra faptului că el însuși era murdar de găinaț și purta cu el mirosul neplăcut.” Ce este și mai interesant aici, contextul nou în care am venit cu starea veche, se va schimba și ne va satisface nevoia cu care am venit (un șef va deveni critic cu noi, chiar dacă asta nu-i stă în fire, un partener ne va evita, deși nu este genul, un mediu va deveni nesigur…).
2. Tindem să rupem situațiile, înainte ca acestea să se încheie. Sună straniu, dar asta facem anume în cazurile în care situațiile se repetă – avem nevoie de repetare pentru a finaliza cu adevărat situația. Fiecare dintre noi are situații nefinalizate, care stau oarecum în aer. Acestea vor reveni tocmai pentru a fi duse la bun sfârșit. Nu, nu spun că neapărat trebuie să stăm la un serviciu care nu ne satisface, totuși poate încercăm de data asta să cerem, spunem, ne apărăm, atunci când simțim nevoia? Poate finalizarea nu este despre a sta în aceeași poziție și a „avea răbdare” dar pentru a schimba lucrurile, aici, în acest context. Atunci când ne simțim jigniți, înjosiți, nedreptățiți într-un context, apare o energie care ar trebui să ne servească pentru a putea schimba lucrurile. Fie că atitudinea noastră nu este cea potrivită (ne poziționăm din start ca victime) fie cei din jur ne încalcă într-adevăr propriile granițe, avem energia necesară pentru a face ceva. Dacă nu facem nimic (altceva decât de obicei), acea energie va rămâne în aer și va provoca repetarea contextului. Este uimitor cât pot să se plângă angajații că nu sunt apreciați, dar nu reușesc să spună clar și direct, dar fără a reproșa, că ar avea nevoie de mai multă apreciere.
Ce-i de făcut?
Pentru început este necesar să observăm care sunt situațiile care se repetă.
Mai apoi (ar fi minunat) să ne asumăm responsabilitatea pentru contextul pe care ni l-am creat și…
Să găsim acele stări care stau la baza unor situații repetitive și…
Să schimbăm starea din care inițiem anumite schimbări dar și să…
Vedem care anume ar fi procesele pe care le întrerupem și care ar fi acțiunile pe care le putem face ca să finalizăm cu adevărat anumite etape din viață. Poate părea riscant uneori, dar este ceva care ne redă înapoi, propria putere.
Să vă fie cu folos!