Apă vie

„Apă vie” pornește de la un vis în care toți oamenii suntem, de fapt, niște vase — din materiale, mărimi și culori diferite, dar niciunul rămas întreg. Toate vasele sunt sparte, au părți lipsă sau le-a rămas doar jumătate din forma inițială. Unele se lipesc grăbit de alt vas cu răni asemănătoare, altele își astupă găurile cu tot felul de activități, altele se închid cu un capac greu de frică să nu mai fie rănite. În jurul acestei metafore, cartea vorbește despre reîntregire: despre cum ne găsim, ne creștem și ne lipim la loc propriile cioburi lăsate cândva la locul traumei.

Firul cărții este o conversație caldă între o ceșcuță curioasă și un ulcior înțelept, bine cârpit și îngrijit, al cărui ornament unic este format tocmai din cioburile lipite. Prin această întâlnire, autoarea ne poartă de la copilărie și de la relația cu părinții — „la început au fost părinții” — spre separarea psihologică necesară ca să devenim cu adevărat adulți, și spre descoperirea că întregirea nu vine din exterior, ci din a ne deveni nouă înșine cel mai bun părinte.

Vera Budan scrie despre relațiile care ne oglindesc interiorul, despre nevoia de siguranță și frica de trădare, despre organul simțirii pe care l-am amorțit când durerea a fost prea mare, și despre povestea pe care o cărăm cu noi crezând că suntem ea. Pas cu pas, cartea ne invită să ne întâlnim cu copilul rănit și neputincios din noi, să-i spunem la persoana a doua „sunt aici, cu tine”, și să integrăm atât părțile luminoase, cât și cele de umbră — pentru că, așa cum apa are multe stări și rămâne apă, noi rămânem întregi doar când ne acceptăm în totalitate.

Ultima secțiune este una practică, plină de exerciții de conștientizare, simțire și trăire — de la respirația conștientă, mersul lent și dușul rece, până la tehnica întâlnirii cu propriile părți, eliberarea trecutului, reconstrucția resurselor interioare și preluarea puterii. Este o carte de citit încet și de practicat, nu doar de parcurs; la capătul călătoriei, ceșcuța se vede oglindită în apa vie și descoperă că a crescut și că este, în sfârșit, mult mai întreagă.