Există oameni pentru care relațiile apropiate sunt o luptă. De fapt, pentru aceștia, nu există relații cu adevărat apropiate, atât timp cât nu se pot relaxa, cu adevărat, niciodată alături de cineva.
Am avut clienți (bărbați, dar nu știu dacă este specific anume lor, nu am cum să fac statistici în acest sens) cu care consilierea devenea un câmp de luptă. Totul devenea „cine pe cine” chiar dacă ar fi trebuit să fie despre altceva. În psihoterapie fiecare reconstruiește același patern de relaționare cu care este obișnuit, care vine de la sine, iar asta este minunat. Este bine pentru că terapeutul va arăta spre anumite zone văzute doar de el, va clarifica, va atrage atenția clientului spre modalitatea acestuia de a construi relații.
În relațiile de tip ”cine pe cine” avem senzația că oricând ar trebui să fim gata să ne apărăm de atacuri și întotdeauna va fi nevoie și să atacăm, la rândul nostru.
Sunt ambii răniți, ca în război, și ambii meșteresc noi și noi arme pentru a învinge adversarul. Este despre „dacă de data asta tu ai ieșit învingător, îți voi arăta cât de rănit/ă sunt ca să știi ce om rău ești și astfel vei capitula, măcar și pentru o scurtă durată”.
Cu toții avem astfel de momente uneori, doar că din păcate, unii trăiesc în asemenea încordare aproape în permanență, chiar când se relaxează, sunt gata să se mobilizeze foarte rapid.
Cândva am citit o parabolă la această temă, o voi reda în maniera în care am memorat-o (am adaptat un pic personajele).
Mergea Făt Frumos obosit și însetat după o luptă grea, deja de 3 zile nu băuse și nu mâncase nimic și vede un izvor. Când se apropie de izvor un pic, vede că alături se odihnea un balaur. Imediat Făt Frumos scoate sabia și începe să lupte cu balaurul, luptă el luptă totuși nici unul nu se dă bătut. După 3 zile de luptă, cad ambii, fără putere, la pământ. Din ultimele forțe balaurul întreabă:
– Tu, de fapt, ce ai vrut?
– Să beau apă din izvor!
– Și de ce nu ai băut?
Cum putem să creăm relații și să ne conectăm cu oamenii care ni se par din start balauri ce nu ne vor permite să bem apă?
Ce se întâmplă de fapt?
- Unii oameni sunt atât de răniți în trecut încât au impresia că oamenii care le-ar putea oferi afecțiune reprezintă un pericol (sunt văzuți ca fiind balauri…);
- Nu verificăm fantezia noastră despre cât de periculoși sunt cu adevărat unii oameni, iar pe parcurs cu atitudinea noastră de atac, îi provocăm să ne aducă într-adevăr nesiguranță emoțională;
- Comunicarea începe cu atac (pentru a ne apăra de eventuale atacuri). Este construită din start pe principiul „cine pe cine”;
- Există ideea că nu putem bea apă ambii/toți cei care vor avea nevoie (în cadrul relațiilor apa se referă la conexiune, afecțiune, intimitate emoțională);
- Lupta este singura modalitate de relațională care se declanșează în relațiile importante (sunt și altele, dar în momentul în care apar anumiți factori aceasta iese la suprafață de la sine).
Ce putem face în acest sens?
– În primul rând să conștientizăm, la moment că atitudinea noastră în cadrul unei relații este de luptă/atac/apărare.
– Să ne adresăm întrebările: care este de fapt intenția mea aici/ce vreau eu de fapt să obțin?
– Dacă mă port în continuare așa, voi obține cu adevărat ce doresc?
– Cred eu oare că este posibil să rămână ambii câștigători?
– De ce am nevoie ca să pot uneori să las armele jos și să fiu atent/ă curios/oasă la celălalt, la ce se întâmplă cu adevărat în el/ea?
– Cum pot face asta?
Par întrebări simple și fără sens, dacă ni le-am adresa totuși, am descoperi că ne ajută să ne schimbăm perspectiva și ca rezultat, să ne relaxăm.
Nu este simplu, creierul nostru știe despre această lume că ar fi periculoasă, el are experiențe care îi dovedesc asta și pur și simplu nu mai vrea durere. Totuși, dacă am privi diferit, dacă ne-am permite să vedem și altceva, am reuși să descoperim că lumea este diversă, are de toate, inclusiv oameni care deși par balauri, ar vrea să fie lăsați să se odihnească în pace.
Ce bine ar fi să înțelegem asta înainte ca unul din noi să ridice ultimul steag alb și să plece.