Ohhhh, cât de mult încercăm noi să controlăm propria realitate, fără să ne dăm măcar seama cât de mult ne încurcă această tendință bolnavă.
Dincolo de multe alte cauze pur psihologice, tendința de control are la bază o deconectare de partea noastră spirituală, deconectarea de sinele nostru superior și deconectarea de întreg.
Este ca și cum am spune lui Dumnezeu sau îngerilor sau ghizilor noștri – „Eu știu mai bine iar voi, cei care încercați să-mi ghidați viața în acest fel, sunteți niște tâmpiți”
Ahhh, nu, cum să spunem noi așa ceva, nu îndrăznim.
De fapt, asta facem, deși putem exprima asta în alte cuvinte, sensul rămâne același.
O să dau un exemplu, ca să fie clar cum se întâmplă lucrurile.
Cândva mai demult, s-a întâmplat ceva pentru care nu am avut o explicație și nu am înțeles cu adevărat.
Fie că a plecat un om din viață sau din viața noastră, fie că am avut un insucces, fie că am fost respinși sau orice altceva, în acel moment nu am văzut „de ce-ul” din spatele întâmplării.
Cert este că sigur nu ne-a plăcut ce se întâmpla și am catalogat acel ceva ca fiind negativ, rău și că nu mai trebuie să se întâmple, NICIODATĂ!
Din acel moment ne-am deconectat de esența divină din interior sau/și de Dumnezeu și toate ajutoarele lui. Am făcut asta pentru că am considerat că ni se face o nedreptate, că nu suntem iubiți, că suntem pedepsiți sau ceva din această categorie.
Și am declarat că ne descurcăm noi, cumva, pe cont propriu – dacă tot nu e clar acolo sus ce ne dorim sau dacă suntem respinși în acest hal…
De fiecare dată când ne dădeam seama că mergem în direcția pe care nu ne-o doream, începeam să ne zbatem și, de fiecare dată împotrivirea la tot ceea ce este, creștea.
Senzația de neputință apărută ne deconecta și mai mult de lumină iar deconectarea de lumină aducea și mai multă neputință.
Este ca și cum am merge într-un aeroport pentru a lua zborul spre o destinație mult dorită, dar după controlul pașapoartelor ne-am dat seama că anume așa arăta aeroportul care a dus spre o nenorocire și am începe să facem scandal, să încercăm să schimbăm decorul și multe alte gesturi de acest gen.
Fără să ne dăm seama că din același aeroport putem ajunge la foarte multe destinații, inclusiv cea mult dorită.
O despărțire, un eșec pe plan profesional, respingerea cuiva, pot fi punctul de decolare spre ceva foarte frumos, dacă lăsăm îngerii să-și facă treaba EI.
Nu avem cum ști mai bine decât pilotul cum să conducă un avion dar tare ne mai place să ne băgăm nasul în cabina LUI.
De ce facem asta?
Pentru că nu avem idee ce urmează după ceea ce este acum dar am vrea să ne asigurăm că urmează ceea ce vrem noi.
Și nu avem cum ști iar asta e minunat, dar putem simți și crede cât de minunat este doar când suntem conectați cu esența noastră.
În ce domenii din viața ta încerci să deții controlul și nu lași miracolele să se întâmple?
Ce anume din trecutul tău încă mai consideri fără sens, pedeapsă, respingere din partea vieții?
Ce miracole nu permiți, pentru ca să păstrezi impresia că tu știi mai bine?