Ați observat că atunci când un lucru devine obligație, își pierde (mult) din culorile atrăgătoare iar noi pierdem entuziasmul să le facem? Școala, serviciul, un hobby transformat în activitate de bază, chiar și sexul. Aici depinde mult cum privim lucrurile, dacă păstrăm atitudinea de: „aleg să fac asta, este nevoia mea” vom reuși să rămânem antrenați în proces, să ne placă, să reușim să creștem și să ne bucurăm de rezultate și de parcurs. A fi obligat pare din categoria „nu mie îmi trebuie” și capătă o cu totul altă poziție și stare internă față de proces.
Cunosc oameni care fac cu mare drag lucruri pe care alții le urăsc doar pentru că au mers spre asta conștient și continuă să își asume alegerea. La fel sunt oameni care fac lucruri care pentru majoritatea par plăcute, dar fiind „obligați” să o facă, nu sunt încântați și încetează să le placă. Chiar ieri vorbeam cu o fată care este „nevoită” să lucreze în același loc încă 1.5 ani pentru că angajatorul i-a plătit anumite studii. Este foarte interesant că până la această obligație, pe care și-a asumat-o cu bucurie, îi plăcea ceea ce făcea, studiile la fel i-au plăcut mult. Culmea este că mi-a spus că pleacă de la acel serviciu imediat ce se încheie acel contract, pentru că acum se simte încătușată și nu mai poate așa, deși nu avea asemenea planuri anterior contractului.
Foarte interesant fenomen.
Sunt foarte multe exemple ce pot fi expuse aici, de la spălatul vaselor de către copii (care mai întâi o fac cu mare drag și vor asta, până nu devine una din sarcinile zilnice), până la scris, cântat, dansat, sau calculat, atunci când ar trebui să câștigăm bani din acestea.
Oare ce se schimbă atunci când percepem că suntem obligați să facem ceva, de ce însăși procesul încetează să ne mai placă?
Ce s-ar schimba dacă am alege să facem cu drag ceea ce ne place, chiar dacă asta devine o obligație?
Atunci când îți mai vin gânduri că nu-ți place să fac x sau y, gândește-te dacă nu cumva te simți obligat să le faci. Apoi observă de unde vine această atitudine de obligație, ale cui sunt acele cuvinte, pe care ți le repeți.
Sunt sigură cu au fost momente în care te-ai trezit cu drag dimineața, pentru că urma ceva plăcut și pe care l-ai dorit. Dar oare când eram studenți, nu ne doream să avem un serviciu, pentru a avea banii proprii? Oare când nu reușeam să facem ceva și ne uitam la cineva care are acele abilități, ne doream să putem la fel?
Dacă ne-am gândi mai bine, ne-am da seama că de fapt, nimeni nu ne obligă nimic, putem să nu mergem la serviciu, putem să nu facem mâncare, putem să nu facem nimic din ceea ce ne simțim obligați, dar oare dorim să ne asumăm consecințele? Oare suntem gata să nu avem ce mânca, să nu avem cu ce plăti curentul? Când vom conștientiza că este o alegere, a noastră, pe care ne-am asumat-o și că nu întotdeauna am avut acces la ea, ne va fi mult mai ușor să facem lucruri, fără a trebui să tragem de noi.
Dar pentru voi, cum se schimbă lucrurile, atunci când acestea devin obligații?