De ce și de ce ne apărăm, de fapt?
Care sunt factorii de care ne apărăm și care este motivul pentru care o facem?
Am o fostă clientă adolescentă care uneori mă mai sună pentru că părinții nu-i achită demult bani ca să vină la ședințe (încă din perioada când făceam ședințe clasice 1 la 1). E o poveste lungă de ce părinții credeau că-i fac rău și de ce credeau că fata nu mai este „ascultătoare” din cauza mea, dar aici nu este despre asta.
Anume ea m-a dus cu gândul la ce facem și cum facem cu apărările. Îmi spunea despre faptul că dacă stă mai mult departe de casă (unde stă cuțitul în aer de toxicitate și o cred pe cuvânt pentru că i-am cunoscut pe părinți), îi slăbește capacitatea de a se apăra. Că se teme că dacă stă mai mult timp la bunica după asta nu va reuși deloc să se apere emoțional, când va fi nevoită să revină acasă.
Și atunci mi-a venit imediat imaginea în cap – când ne apărăm de ceea ce este în exterior, întărind pereții, nu avem șanse să întărim nucleul pe care îl apărăm.
Sunt 2 structuri suprapuse – una interioară, nucleul nostru și alta exterioară, apărută la granița cu oamenii și exteriorul în general.
Avem nevoie de apărări ca să nu fie atacat/distrus nucleul.
Dar, acesta din urmă va rămâne fragil și mult prea vulnerabil.
De asta spunem că oamenii care par foarte puternici de fapt sunt sensibili.
Pentru că apărările sunt puternice.
Dar nu avem cum întări nucleul, dacă nu exersăm, puțin câte puțin, ieșirea de sub carapace.
Este ca și cum ai bandaja o porțiune de piele ca să reușească să se refacă după o rană apoi lași bandajul acolo, cu anii…
Când verifici să vezi ce se întâmplă sub acel bandaj, pielea e foarte fragilă și… îl pui la loc.
Dar nu are cum să nu fie fragilă, acea piele.
Iar dacă avem un mediu sigur acum, nu contează dacă acasă e mai bine ca atunci când eram mici, dacă am schimbat job-ul sau din oricare altă cauză, de ce să nu profităm de moment ca să ne întărim propria piele fină?
De ce să stăm închiși și alerți, doar ca să nu slăbească puterea noastră de a ne apăra?
Pentru că în schimb, s-ar face nucleul însăși mai puternic și poate, vom avea din ce în ce mai puține motive să construim alți pereți.
Sunt sigură că nu doar adolescenta despre care vorbesc face asta.
Avem „o bunică” la care, doar uneori putem evada și totuși ne temem să nu cumva să ne relaxăm prea mult.
Nu știu de ce mi-a venit să trimit acest e-mail azi, dar cred că nu întâmplător…
La tine cum este cu apărările?
Cu drag de oameni, Vera Budan