Chiar dacă despărțirile sunt diferite și stările după acestea la fel sunt diferite, etapele prin care trecem sunt aceleași, fie ele simțite mai intens sau mai slab, fie trăite sau reprimate.
Prima recomandare, una generală dar pe care cei mai mulți dintre noi nu o consideră ca fiind importantă, este să nu încercăm să fugim de stările prin care trecem. În orice situație de pierdere (pentru că, oricare ar fi fost contextul, am pierdut o relație), avem nevoie să simțim fiecare emoție, astfel învățăm să apreciem și putem face schimbări, pe viitor.
La fel, să nu ne împotrivim sentimentelor, ceea ce nu înseamnă că vom căuta persoana cu disperare, ci că ne permitem să simțim durerea, că îi oferim spațiu în interiorul nostru.
O altă recomandare ar fi să nu ne grăbim pe noi înșine, să nu forțăm să ne simțim fericiți și să acoperim golul/durerea, cu alte relații. Este bine să dezinfectăm rănile deschise și să le lăsăm să se vindece de la sine, nu să le acoperim și să ne prefacem că nu există.
Imortant este, pe cât posibil, să nu căutăm cu disperare răspunsuri la întrebarea „De ce?” pentru că acestea nu ne vor da liniștea, din contra, orice răspuns ne va duce într-o confuzie și mai mare, mai ales că nu suntem capabili să gândim rațional cu adevărat, când ne simțim răniți. Este ca și cum, dacă am găsi o explicație, ar fi mai simplu, am putea accepta, dar orice explicație nu ne poate ușura din durere, aceasta nu pleacă datorită înțelegerii.
Nu în ultimul rând, ar fi minunat ca această despărțire să ne întoarcă atenția în interior, în cine sunt eu, care este valoarea mea adevărată, separat de celălalt, de ce doar prin cineva devin valoros și tot așa. Sunt oameni care întotdeauna insistă să fie într-o relație și care nu au un spațiu pentru sine, tocmai pentru că nu știu ce este despre ei, ce îi definește ca indivizi, ce își doresc pentru sine, fără a se pierde în celălalt. Încercând să fim buni, doar ca să primim dragoste și acceptare, uităm de propriile nevoi iar după asta ne plângem că acestea nu sunt satisfăcute de partener.
Da, apropo de nevoi, ar fi minunat ca această perioadă să poată fi una de explorare blândă dar profundă a noastră, a nevoilor noastre, a valorilor profunde pe care le avem.
La fel, este o perioadă bună pentru a începe un proces de psihoterapie, astfel coborârea în interior nu va speria atât de mult.
Dați-vă timp, dacă nu ne ridicăm a doua zi după ce am fracturat un os de la picior, de ce am sări într-o relație nouă, când avem inima frântă?