Dezamăgire…
Amar pe suflet din cauza unui lucru care nu a fost realizat (sau nu l-am realizat noi înșine), care s-a terminat și nu va mai fi niciodată…
Tristețe profundă…
Doliu pentru un om, o relație, un moment, timpul pierdut, șansele de apropiere, pentru ce ar fi putut fi dacă…
De curând mi-am dat seama de un lucru important: uneori suntem furioși/nervoși/iritați pe o persoană care ne-a dezamăgit așteptările. Dar în spatele furiei este altceva de fapt. Chiar dacă el/ea pare cel mai vinovat om din lume, chiar dacă anume el/ea pare că a greșit și ne supărăm cât reușim noi de tare, este altceva la mijloc. Dincolo de supărare este o tristețe profundă care doare prea tare ca să fie activată/manifestată ACUM. Este pur și simplu mai ușor să găsim muuuuuuuulte motive ca să ne supărăm decât să acceptăm că așa se întâmplă în viață (să ne despărțim, să ne îndepărtăm, să nu fim persoana aleasă, cei apropiați să nu corespundă așteptărilor noastre…).
Suntem furioși atunci când este posibil să schimbăm lucrurile, când prin forță putem obține ceva, când mai sunt șanse… În momentul în care nu mai sunt șanse, este greu să acceptăm că nu se mai poate face nimic și suntem furioși, ca și cum am putea schimba ceva, ca și cum stă în puterile noastre. Este mult mai greu să ne asumăm neputința (da, nu suntem atotputernici!) decât să căutăm vinovați.
Încă un lucru important de menționat aici este faptul că furia este îndreptată în exterior, în momente în care ar fi dificil să ne-o asumăm. Toată avalanșa de emoții negative este direcționată spre acea persoană care ne-a provocat toată această durere, cel puțin așa credem. La moment ne este dificil să admitem că sunt emoțiile noastre, că sunt în noi, chiar dacă sunt îndreptate spre exterior, acestea ne aparțin. Asta pentru că percepem că nu am fi destul de buni dacă avem emoții negative, iar în aceste momente este important să rămânem cât de cât buni, în proprii ochi. Faptul că ni s-a întâmplat ceva negativ ne face să ne simțim neputincioși și vulnerabili, deci nu îndeajuns de buni pentru a primi dragoste. Ne simțim iar și iar ca și cum nu am merita ceea ce vrem atât de mult – să fim acceptați. Asta ne întristează profund și dezamăgirea simțită (față de propria persoană) este insuportabilă, așa că începem să proiectăm propriile emoții negative (în acest caz de dezamăgire) pe celălalt, ca să reușim să ne păstrăm cât de cât o imagine de oameni buni în propria percepție. Astfel noi devenim buni iar celălalt merită toată avalanșă de furie pentru că brusc a devenit rău.
Aici sunt două lucruri importante:
- Să observăm cum împărțim lumea în buni și răi, cum percepem oamenii ca fiind pe jumătate, fără a observa într-un moment anumit cealaltă parte, întunecată sau luminoasă. La fel cum ne asumăm nouă cealaltă jumătate (dacă el/ea este 100% bun/ă eu sunt 100% rău/rea deci nu merit dragostea, dar pentru mine asta este insuportabil și voi face tot ce pot ca să schimb lucrurile exact invers).
- Să observăm cum facem să nu ne iubim cu părți negative în interior, cum respingem în noi părțile întunecate și atunci când percepem că am fi respinși proiectăm aceste părți pe cel care a făcut-o. Este cu siguranță un mecanism care vine din copilărie, dar oare mai suntem copii ca să repetăm acest joc? Oare mai este nevoie să fim doar buni ca să merităm dragoste?
În momentul în care vom conștientiza aceste lucruri, ne vom trezi că în spatele acestor emoții îndreptate spre altul, este multă durere. Durere că nu am reușit anumite lucruri cu adevărat importante în relații, durere că a trecut prea mult timp, durere că lucrurile sunt așa cum sunt, că nu mai putem întoarce nimic, că nu mai sunt posibile lucruri pe care le doream, că nu am reușit să spunem sau să facem atâtea…
Doar trecând prin aceste conștientizări, simțind tot ce era de simțit, observând, putem trece cu adevărat mai departe, putem face loc pentru alte emoții proaspete, alte relații, cu aceleași persoane dacă este posibil (sau în unele cazuri anume acum este posibil să ne despărțim de ele cu adevărat) sau cu altele.
Iar aici cu siguranță nu vorbesc doar despre relații de cuplu, ci mai degrabă orice relații care implică multe resentimente.
Sper să fie cât mai clar la ce mă refer în acest articol, când eu am înțeles aceste lucruri mi-a fost mult mai ușor să conștientizez și să accept, de aceea m-am gândit că ar fi util și pentru voi.
Dacă sunt neclarități voi fi bucuroasă să răspund la întrebările din comentarii.
Să vă fie cu folos!