Am tot auzit diferite tehnici și modalități de a ne „controla” sau gestiona propriile emoții, unele funcționează imediat, altele ne-ar lua mult timp pentru a fi învățate și integrate în felul nostru de a fi. Pe de o parte este vorba despre atitudinea noastră față de semnificația și funcțiile emoțiilor (dacă mă lupt cu ele, considerându-le un impediment sau le ascult și le consider utile), iar pe de altă parte, de cât de rapid suntem capabili să percepem propria stare (ce anume simt acum), ca mai apoi să o putem schimba.
Ambele abilități se dezvoltă, prima ține mai degrabă despre o funcție cognitivă, a înțelege lucrurile, cealaltă ține de dezvoltarea unor zone certe din creier care poate lua destul de mult timp și exersare.
Nu este îndeajuns să știm secretul, nu funcționează așa, este necesar să și practicăm zi de zi, să revenim iar și iar, până la primele rezultate, apoi mai departe.
Dezvoltarea atenției voluntare și controlate este cheia.
Asta nu înseamnă încordare a atenției, nu înseamnă focusare de tip laser, înseamnă să reușim să dictăm direcția minții proprii, atunci când avem nevoie de asta.
Exercițiile de concentrare a atenției, de exemplu pe respirație sau pe ce simțim în corp, sunt un ajutor minunat în acest sens. De ce? Pentru că atenția nu poate hoinări în gândurile și rumoarea interioară, în timp ce are treabă, automat se activează alte zone ale creierului. Practicarea repetată, ajută ca pe viitor să reușim cu ușurință să observăm propria stare, în contexte care ne înghițeau de obicei.
Atenția focusată pe ce se întâmplă ajută la dezvoltarea zonelor responsabile de autocontrol.
Ce anume putem face pentru a ne dezvolta atenția, în acest sens:
· Meditația este practic cea mai la îndemână metodă care înglobează atât de multe tehnici utile și care dau rezultate importante în timp.
· Alarma setată pentru diverse momente din zi pentru a observa ce simțim, cât de prezenți suntem.
· Observarea propriei stări interioare, a respirației, a poziției corpului, de fiecare dată când ne amintim de acestea. Aici la început ne va fi foarte dificil, pur și simplu nu ne vom aminti și vom fi frustrați din această cauză, totuși vom observa progrese și asta pentru că atenția este și ea ca un mușchi, se antrenează și devine din ce în ce mai puternică.
· Relaxarea controlată, tocmai pentru că un mușchi prea încordat nu ne servește la nimic, iar concentrarea în exces pe sarcini profesionale, duce la ardere (inclusiv din cauza depășirii repetate a dozei de adrenalină și cortizol în sânge).
· Ieșirile în natură (fără a fi prinși în telefoane între timp) permit atenției să se răsfețe cu stimuli care armonizează și se distrag de la pălăvrăgeala internă. Aici ar fi bine să observăm natura, să o lăsăm să ne cucerească prin culorile și sunetele armonioase.
· Să ne oprim pentru câteva secunde când gustăm ceva, când ne oprim din muncă pentru a bea un pahar cu apă, când observăm spatele încordat și îl îndreptăm, înainte de a merge seara la somn și să observăm cum ne simțim în corp.
· Să facem psihoterapie, rolul unui psihoterapeut este să îndrepte, iar și iar, atenția noastră asupra unor fenomene interne pe care, în mod obișnuit, nici nu le știam acolo.
Sunt lucruri atât de simple, dar atât de dificil de practicat pe termen lung.
Totuși, dacă ne dorim un echilibru emoțional, este necesar să aplicăm, măcar o perioadă, pentru că de fiecare dată va fi un pic mai ușor, iar rezultatele vor încuraja.
Este doar despre atenție, despre cum se înalță și se îndepărtează rapid ca un zmeu zburător, dar care poate reveni dacă îi cerem, pentru că funia este la noi. Nu vom putea controla vântul, dar o dată cu dezvoltarea abilităților, cu ajutorul funiei vom putea asigura un zbor lin și echilibrat.
La voi cum este zborul atenției?