Vreau să mă împart cu o conștientizare pe care am avut-o azi.
Pentru că ieri am fost surprinsă de un musafir neașteptat și pentru că această vizită mi-a răscolit multe amintiri din copilărie am reușit azi dimineață să mă întristez puțin.
Chestia este că, recunosc, nu sunt cea mai mare gospodină din lume (și slavă Domnului!) și pe lângă multe alte emoții simțite în momentele de revedere și orele petrecute împreună, m-am întâlnit în interior cu o doză (ascunsă și nu foarte puternică deja, totuși perceptibilă) de rușine și vină.
Mdaaaaa, după atâta lucru la psihoterapie mă gândeam eu, a apărut acest cuplu frumos de emoții.
Dar să explic mai în detaliu.
Musafirul de ieri îl cunosc de mult timp, deși nu prea am comunicat ultima perioadă. Iar dacă eu mai am de parcurs încă muuuulți km ca să ajung la stadiul împărăției ordinei și curățeniei pure prin casă, ea, este acolo deja, cel puțin așa am văzut-o eu întotdeauna.
Sunt câțiva oameni de care dintotdeauna pur și simplu mi-a fost frică în acest sens, iar acești oameni sunt exemplele de gospodine impecabile.
Oare aveți și voi judecători din aceștia (ei nici măcar nu știu de multe ori) de care vă este cel mai frică să nu cumva să afle că… nu sunteți perfecți? Iar dacă află, ceva, cumva, parcă ne creează impresia că am vrea să intrăm în pământ.
Totuși, scriu nu ca să vă înspăimânt, ci pentru că după mai multă analiză, mi-a venit și răspunsul.
Ca și pentru multe dintre noi femeile probabil, curățenia este legată de copilărie, mamă și… relația cu aceasta.
De când mă știu, parcă exista în mine o mare dorință să fie toate la locul lor, totul aranjat, curat… totuși, ceva mă oprea.
Nu zic, erau zile în care îmi venea pe la miez de noapte să fac ordine în dulapuri, să arunc lucruri inutile, erau alte zile în care, neplanificat, mă apuca un dor de a face menaj. Totuși de obicei evitam (interesant lucru) să fac asta sâmbăta, plus, nu reușeam să mă impun când acest lucru era „necesar”.
Acest lucru nu s-a schimbat (cel puțin interior) de când eram mică. Atunci, era un fel de luptă între mama pe de o parte, cu toate treburile pe care dorea să le facem noi și cu noi și toate împotrivirile noastre.
Am înțeles abia azi că împotrivirea, ne-dorința, amânarea, totala lipsă de chef era o formă de exprimare a furiei și agresivității față de ea.
O nu, copiii nu pot fi furioși și agresivi!
Da, tocmai pentru că nu aveam cum să ne exprimăm anumite frustrări, frici, furie, nemulțumire, pentru că nu aveam voie să facem asta DIRECT alegeam, chiar dacă INDIRECT ȘI INCONȘTIENT să o exprimăm măcar cumva.
Am observat că, eu chiar și acum fac lucrurile nu destul de bine în raport cu superiorii pentru a-mi exprima împotrivirea față de reguli ale căror sens nu-l văd sau când, pur și simplu mi se pare incorect ceva.
Pe de altă parte, există ceva în interiorul meu care vrea să fie acceptat și iubit. Dorința de a face lucrurile bine în raport cu oameni care o mai reprezintă oarecum pe mama, este și ea acolo.
Există deci un conflict între ce aș vrea să fac, cum aș vrea să meargă lucrurile și cât de mult reușesc să fac până în final.
Pentru că de atâtea ori am făcut bine după părerea noastră ceva și nu am fost totuși acceptați și iubiți așa cum am dorit și așteptat, se formează un soi de neajutorare învățată.
Iar acum, când suntem maturi, avem în interior pe cineva care măsoară cât mai avem până pe tărâmul lui „îndeajuns” și din păcate, de fiecare dată acel tărâm se îndepărtează la fel cum o face orizontul.
Acum însă putem alege să încercăm la nesfârșit să mulțumim partea din interior care ne ține ștacheta sus sau, să ne acceptăm, în sfârșit cu bune și cu rele. Alegerea însă nu poate avea loc până când nu suntem conștienți de capcana în care ne-am băgat singuri, de bună voie, totuși nefiind prea conștienți.
Dar tu, ai domenii ale vieții în care pe de o parte, ai vrea să faci multe iar pe de altă parte, pare că te blochezi singur?
Seamănă povestea mea cu arii ale propriei tale povești?
Dacă te regăsești sau poate încă nu, te invit să lași un comentariu despre părerea la subiect!
Mulțumesc pentru răbdarea de a citi până la final!
Să vă fie cu folos!