Nu voi aduce aici anumite cercetări sau articole publicate referitor la această temă, este una vastă și pe larg discutată/cercetată în literatura de specialitate.
Voi scrie cum o văd eu, din perspectiva care îmi este cunoscută.
Nu este ușor să te schimbi, dacă ar fi ușor toți am fi mult mai departe și (poate) mult mai bine decât locul și situația în care ne aflăm la moment.
Ce este rezistența la schimbare?
În fiecare decembrie/ianuarie încercăm să facem schimbări în obiceiurile noastre, să înlăturăm unele nesănătoase și să instalăm unele care ne-ar fi utile. De fiecare dată când ne certăm cu persoana iubită sau ne despărțim, ne spunem că nu vom mai face X sau Y, că vom fi atenți să nu mai călcăm pe acele „greble” atât de ademenitoare. De fiecare dată când șeful țipă la noi ne spunem că gata, scriem cerere, de fiecare dată când nu mai avem destui bani, ne promitem solemn că vom face economii sau vom face (cumva) mai mulți…
Hotărârea pentru schimbări vine când suntem frustrați, iar faptele, schimbările propriu zise, deși ne inspiră pentru început, mai târziu le percepem ca fiind și mai frustrante. În momentul când ne programăm schimbarea, efortul pare foarte mic și total în puterile noastre, iar mai apoi, când disconfortul situației prezente se ameliorează un pic (a trecut durerea de stomac sau pancreas de la faptul că am mâncat prostii, șeful nu mai strigă, ne-am împăcat cu partenera chiar și fără să fac schimbările necesare…) analiza costuri/beneficii capătă un total alt scor.
De multe ori sunt căutată pentru o primă ședință de consiliere în momente de criză, când persoana simțea un disconfort maxim referitor la situație. Cu cât situația este prezentată ca fiind mai „urgentă” cu atât sunt mai sigură că nu se ajunge la o ședință propriu zisă. Criza trece rapid și motivația de a face ceva în privința asta la fel.
Nu vreau să scriu vreo statistică aici, nu am făcut vreo cercetare, totuși, când hotărârea de a merge la psiholog vine așa, dintr-o urgență, ajunge prea puțină energie pentru efortul de mai târziu.
Schimbarea necesită timp, energie, efort volitiv…
Mai există un fenomen care mai târziu va reprezenta un obstacol în calea schimbării, mă refer la conflictele interioare cu referire la schimbare. O parte din mine vrea să mă schimb, este gata să depună efort (partea pentru care este important să mă dezvolt de exemplu), iar o alta pur și simplu este copleșită de frică, vrea siguranță… Cu aceste fenomene se poate lucra la ședințele de consiliere/psihoterapie, pentru că scopul terapiei este și acela de a ne explora mecanismele prin care ne autosabotăm, ne amânăm starea de bine.
Sunt foarte multe de scris la acest capitol, totuși aș vrea să vă las cu câteva întrebări care vă pot fi utile când observați că rezistați în fața schimbării, tocmai după ce ați văzut-o ca fiind atât de necesară și ademenitoare:
- Ce pierd dacă realizez totuși pașii necesari schimbării? (analiza unor costuri)
- Ce pierd dacă nu realizez nici o schimbare? (analiza costurilor stagnării)
- Ceea ce îmi va permite schimbarea, este cu adevărat mai semnificativ pentru mine decât disconfortul de a parcurge pașii necesari?
Un lucru important este să nu decidem în momente de maximă frustrare anumite lucruri, asta pentru că, dorind foarte mult să evităm disconfortul de acum, nu vom fi atenți la anumiți factori, decisivi pentru a duce treaba până la final. La fel este important ca atunci când urmează să și aplicăm ce am hotărât, să ne aducem aminte de momentul deciziei, de emoțiile și gândurile pe care le aveam atunci.
Tu, de ce reziști la schimbare?