Am auzit de multe ori, fie în cabinet, fie în programele de grup una dintre 2 reacții atunci când un client/participant, înțelegea ceva despre cauza care a dus la ceea ce trăiește acum.
- Ahhhh, acum știu de ce și deci totul se va schimba, voi face lucrurile diferit pentru că înțeleg de ce le făceam într-un anumit fel;
- Și acum ce fac cu asta? Care e folosul din faptul că am înțeles?
În ambele cazuri de mai sus, înțelegerea felului în care funcționezi într-o anumită arie a vieții tale, este doar o ETAPĂ a schimbării.
Este și mult și puțin, în același timp.
Chiar dacă funcția cathartică a clarificării este ceva de dorit și căutat de majoritatea clienților dar și a psihoterapeuților, aceasta nu este îndeajuns.
Tocmai de asta nu funcționează așa cum și-ar dori unii psihedelicele (sunt ok dacă-mi săriți în cap că am spus asta, dar da, asta e părerea mea).
O să dau o metaforă, ca să vă prindeți și voi, pe unde, ca și etapă, este conștientizarea/înțelegerea.
Prima etapă
Îmaginați-vă că într-o arie a vieții voastre în care sunteți de mult timp împotmoliți rău, nu vedeți opțiunile disponibile în afară de ceea ce ați învățat în copilărie ca fiind unica opțiune.
Ele există acolo și sunt chiar muuuuuulte, doar că nu le vedeți, efectiv creierul crede că sunteți în exact aceeași situație ca atunci când erați mici și neajutorați.
De exemplu, a nu reuși decât să înghițiți în sec și să evitați privirea, a rămas unica opțiune pe care o credeți disponibilă, atunci când cineva ridică vocea în preajmă.
În spatele acestei reacții stau o mulțime de alte reacții interne, de la felul în care interpretați vocea ridicată ca fiind pericol, până la imaginea pe care o aveți despre cât de puternic/mare sunteți.
Ca etapă a schimbării, aceasta este prima, atunci când nu sunteți conștient despre faptul că există opțiuni, aveți impresia sinceră că doar așa este posibil să reacționați.
Este ca și cum ați fi într-un coridor cu foarte multe uși dar care sunt închise și par… încuiate. Doar una, nici pe departe cea mai bună, este deschisă.
A doua etapă
Dacă ne gândim la această arie a vieții voastre, a doua etapă a schimbării este cea în care vă dați seama că o mare parte din uși cu alte opțiuni nu sunt încuiate sau au cheia pe partea voastră și că, întotdeauna au fost acolo.
Dar, această etapă nu include în sine nici un fel de experiență care să poată confirma că este posibil de ieșit pe alte uși și… nu include în sine nici un fel de confirmare că „este posibil anume pentru mine”.
A treia etapă
Alegerea altei uși. Iar aici începe veselia. Este una să știi că există acolo ușile, este cu totul alta să confrunți propriile frici referitoare la oricare ușă pe care niciodată nu ai deschis-o.
Aici, ceea ce părea simplu de tot când ai conștientizat, nu mai pare simplu deloc. Și vorbim despre neuroni, care nu-s chiar așa de ușor de modelat, deși sigur nu este imposibil. Aici este bine să știm ce ne așteaptă și să fim conștienți că, frica de a deschide o ușă nu înseamnă cu adevărat pericol în spatele ei.
A patra etapă
Integrarea alegerilor noi în viața de zi cu zi. Când spun alegeri noi spun la plural pentru că e necesar să mergem spre mai multe uși, până devine parte din viață, până când nici una nu va reprezenta în mintea noastră un pericol.
Da, voi putea rămâne mai târziu la opțiunile preferate, dar nu din evitarea altora pentru că ne temem ci pentru că ne sunt cu adevărat benefice cele alese.
De cele mai multe ori însă ne blocăm pe la etapa 2 și o tot repetăm (ne dăm seama iar și iar despre prezența ușilor pe care le putem deschide) și avem impresia că dacă apare frica de a face și schimbarea, nu am conștientizat îndeajuns.
Nu lipsa fricii ne arată că suntem pregătiți să mergem mai departe ci decizia că suntem pregătiți, chiar dacă nu simțim asta emoțional.
Emoțional nu ne vom simți niciodată pregătiți pentru schimbare.